Despre droguri

De ce incearca adolescentii droguri?

Varsta adolescentei (in psihologie "pubertatea") este o perioada extrem de grea in viata fiecarui om. Aceasta este perioada cand copilul incepe sa simta ca are personalitate. Va amintiti, in copilarie vorbea despre el la persoana a treia, deoarece era nedespartit de mama lui. La 12-13 ani omul tinde foarte mult sa se afirme ca personalitate de sine statatoare. Se produce brusc o transformare hormonala. Baietii devin tineri, iar fetele devin domnisoare. Interesele lor se schimba. Daca mai inainte era considerat copil bun acela care invata bine si ii asculta pe cei mari, acum devine bun acela care este tot mai independent, acela care stie sa se poarte cu adultii, care se poarta ca un adult...

Alaturi de schimbarile fiziologice, in persoana adolescentului are loc o cautare permanenta a raspunsului la intrebarea: "Care este sensul vietii?". Si devine clara pentru el existenta locului gol din suflet, care trebuie umplut cu ceva. Parintii credinciosi inteleg cu ce trebuie umplut sufletul copilului. Insa iata - sa stii sa-l ajuti pe adolescent sa inceapa cautarea in directia corecta nu este o problema simpla. Daca parintii o pot rezolva sau nu, depinde de foarte multe circumstante. In primul rand, de temelia pe care s-au cladit toate relatiile anterioare in familie, de masura in care copilul s-a deprins sa aiba incredere in parintii lui. Si mai depinde si de existenta in anturajul lui macar a unui adult in care sa aiba incredere. In cel mai bun caz, acesta trebuie sa fie parintele duhovnic. Daca toate relatiile cu adultii au avut la baza frica, viclesugul, santajul si asa mai departe, nu trebuie sa ne asteptam ca la varsta de trecere sufletul sa caute altceva. Pubertatea se remarca si prin faptul ca devin evidente toate greselile educatiei parintilor.

Daca parintilor nu le pasa de ei insisi si de felul lor de viata, este absurd sa le ceara copiilor ceea ce ei nu pot face. Fiecare adult trebuie sa inteleaga faptul ca, atunci cand copilul tinde sa umple golul duhovnicesc cu ticalosii, inseamna ca parintii lui au facut ceva gresit. Fiecare trebuie sa se gandeasca la ceea ce trebuie sa schimbe mai intai in el insusi. Cum poate face acest lucru? Poate gasi un duhovnic, se poate spovedi si impartasi si astfel poate pune inceput vietii lui bisericesti. Acestea sunt indicatoarele drumului duhovnicesc al oricarui om.

Profilaxia narcomaniei inseamna insufletirea omului, inseamna inceputul vietii lui bisericesti. Acest lucru reprezinta refacerea legaturii cu Dumnezeu, respectarea Legii lui Dumnezeu. Faptul ca omul isi schimba astfel viata este cea mai buna profilaxie, cel mai bun altoi si cel mai bun tratament al bolii.

Din pacate, in afara de cauzele subiective ale narcomaniei adolescentilor exista si cauze obiective, in afara de razboiul chimic declansat impotriva tarii noastre, exista, de exemplu, si rapiditatea, din cauza careia copilul nu poate lua intotdeauna decizii corecte. Cel putin asa considera psihologii care se ocupa de adolescenti. Astazi, copilul se maturizeaza din punct de vedere fizic la 16 ani. La 16 ani se incheie calcifierea osaturii lui. Se maturizeaza toate necesitatile lui fiziologice. Si, in acelasi timp, mintea, inima, sufletul, intelectul raman infantile. Copilul vrea sa traiasca precum un adult, sa arate ca un adult, sa se poarte ca un adult, insa in interior ramane tot copil.

De aici pleaca usurinta cu care este atras spre alcoolism, fumat, narcomanie... Copilul, incercand sa se adapteze la lumea adultilor, copiaza atributele vietii adultilor. El vrea sa para matur, insa nu stie exact ce trebuie sa faca pentru aceasta. O insemnatate foarte mare o au pentru el copiii de aceeasi varsta sau mai mari, care par ceva mai independenti. Si in aceasta consta cea mai mare primejdie. Daca vreunul dintre copiii "tari", "autoritari", consuma droguri, atunci drogurile nu mai sunt asociate cu primejdia, ci cu "autoritatea", cu moda, cu viata "independenta" de adult. Multi autori ai cartilor despre narcomanie, printre celelalte masuri profilactice, evidentiaza spulberarea mitului despre faptul ca drogurile sunt un atribut al vietii independente, boeme sau, asa cum se spune uneori, "boala celor bogati". Acest lucru de mult a incetat sa mai fie un adevar. Astazi sunt supuse narcotizarii toate paturile societatii si mai degraba cei bogati, copiind modelul conduitei occidentale, tind tot mai adesea catre un mod sanatos de viata.

Mai rau este atunci cand drogurile sunt folosite in societate. Atunci a refuza "prima oferta" inseamna a te impotrivi societatii. A te impotrivi la aceasta varsta delicata uneori inseamna a pierde toate legaturile si a deveni "oaie neagra". Copilului credincios trebuie sa i se explice foarte simplu ca anturajul, chiar si cel pe care il alcatuiesc prietenii lui, nu este intotdeauna bun si cuviincios.

Numai celui care are idee despre viata duhovniceasca i se poate explica ce este pacatul. Daca copilul nu are viata duhovniceasca, ii va fi foarte greu sa raspunda la intrebarea: de ce nu are voie sa incerce drogurile? Pe fiecare pachet de tigari este scris ca fumatul dauneaza grav sanatatii. Dar, oare, acest lucru ii previne pe fumatori? Iar narcomanii, care sunt deosebit de interesati de propriul castig, sunt in stare sa descrie cate "foloase" exista in droguri, asa incat nici o discutie cu parintii, mai ales daca este lipsita de temei duhovnicesc, nu se compara cu reclama atat de puternica a drogurilor. Cu atat mai mult cu cat despre parinti se spune intotdeauna ca ei sunt o alta generatie. Insa omul credincios este in stare sa auda cuvintele despre dauna provocata de droguri. Acum, dupa exemplul cunoscutilor, copilul se poate convinge usor de faptul ca drogurile, pentru cel ce le incearca, se prefac in patima.

"Patima trebuie potolita. Si cel ce este condus de patima depune eforturi pentru potolirea ei. Fiind orbit de nebunie, isi satisface patima, crezand ca astfel dobandeste liniste. Insa in locul acesteia dobandeste o dorinta mult mai puternica si o sete mult mai insuportabila. Neavand dorinta si nici puterea de a se impotrivi, impatimitul se afunda in tina pacatului, pierzandu-si cu desavarsire toate fortele vitale." (Preot Mihail Truhanov, Despre izvoarele credintei crestine)

Astazi toti oamenii au narcomani printre cunoscuti. Dupa comportamentul lor ii poate urmari oricine vrea sa faca acest lucru. in acelasi timp, in cadrul profilaxiei putem indrepta mai des atentia copilului spre ceea ce poate fi remarcat de oricine atunci cand omul se poarta neadecvat sub influenta drogurilor si a substantelor psihotraumatizante. Caci starea de extaz provocata de narcotic se poate observa intotdeauna. Desigur, adultii lipsiti de experienta pot sa nu recunoasca semnele extazului provocat de narcotic la un narcoman necunoscut (cu stagiul facut), insa schimbarile in comportamentul copiilor care au crescut "in ochii lor" sunt evidente tuturor.

Droguri - Semnele actiunii drogurilor

Autorii nu si-au pus problema de a prezenta amanuntit clasificarea semnelor exterioare ale actiunii unora sau altora dintre substantele care provoaca dependenta. Totusi trebuie sa le enumeram pe cele mai evidente dintre ele, pentru ca parintii sa le deosebeasca de particularitatile de varsta ale comportamentului copiilor, lata care sunt ele:

Copilul devine ascuns, fara sa-si inrautateasca relatiile cu parintii. Deseori ramane pana tarziu la plimbari si nu raspunde la intrebarile despre locurile in care a fost. Trebuie sa ne indreptam atentia catre comportamentul lui mai ales atunci cand incepe sa minta fara sa aiba dovezi clare. De exemplu, spune ca a fost la un prieten, care locuieste de mult in alt oras.

Pe fondul pierderii interesului pentru invatatura si alte atractii se amplifica interesele financiare, pe care incearca sa le satisfaca prin orice mijloc, inclusiv prin golirea portmoneurilor parintilor si prin extragerea din casa a lucrurilor care nu ii apartin.

Fara motiv intemeiat i se schimba brusc starea sufleteasca: ba este nemasurat de vorbaret si vesel, ba arata istovit si este apatic, palid. Parintii trebuie sa fie cu ochii in patru mai ales atunci cand copiilor le dispare pofta de mancare. Trebuie sa vada daca copilul nu mananca nimic toata ziua, iar noaptea mananca tot ce exista in frigider sau daca adolescentul refuza sa manance cateva zile la rand, iar apoi incepe brusc sa manance normal, de parca nu ar fi bolnav.

O data cu consumul de droguri, unui copil, care mai inainte nu s-a distins prin nici un talent, i se poate dezvolta o dorinta neasteptata de creatie. Dintr-o data incepe sa-l apuce dorinta de a desena, de a scrie sau de a compune muzica, lipsindu-i, evident, interesul pentru roadele activitatii sale ("roadele" de obicei sunt mai mult niste mazgaleli, o insirare de cuvinte fara sens sau o gama nedeslusita de sunete).

Principalul semn distinctiv al narcomanilor il constituie starea pupilelor. Pupilele dilatate si pupilele inguste care nu reactioneaza la lumina sunt semnul evident al consumului de droguri. Parintii trebuie sa fie cu ochii in patru atunci cand apar obiecte straine in casa: seringi, tigari ieftine, timbre care nu seamana cu cele postale, diferite feluri de cornete din bancnote rasucite, forme de lamele de sticla facute din foite de metal, tablite cu desene fara sens, diferite feluri de prafuri, plante faramitate, dizolvanti, tuburi cu lipici si altele. Daca copilul se aseamana adesea cu un betiv (daca vorbeste prelungind cuvintele, daca se leagana in timpul mersului, daca fuge de intalnirile cu cei mari) si, in acelasi timp, nu miroase a alcool, atunci este momentul sa va interesati mai serios de situatia lui.

Desigur, semnele folosirii diferitelor droguri se deosebesc unele de altele. Mai mult decat atat, semnele folosirii unuia si aceluiasi drog in diverse stadii de dependenta si in perioada sindromului de abstinenta sunt diferite. Prin descrierea lor il putem doar supraincarca pe cititorul care nu are formatie medicala. Ele sunt descrise in literatura de specialitate. Din punctul nostru de vedere, parintilor nu le-ar strica sa afle care sunt drogurile pentru a nu parea complet nestiutori in fata propriilor copii si pentru a sti la ce primejdii trebuie sa se astepte daca copiii lor vor incepe sa consume droguri sau vor fi foarte interesati de acest subiect. Poate ca descrierea corecta a simptomelor, a urmarilor si a complicatiilor ii va feri de aceasta nenorocire.

Care sunt drogurile?

Dupa clasificarea internationala a bolilor, toate drogurile si medicamentele care au actiune narcotica se impart in urmatoarele grupe:

Preparatele din opium (tot ceea ce se face din mac: opium - produsul brut si toate derivatele lui, de asemenea preparatele sintetice si medicamentele cu actiune asemanatoare: heroina, morfina, promedol-ul, omnopon-ul, dionina, codeina, fentanil-ul, fenadon-ul, metadon-ul, pentazocina si altele). Aceste preparate au efect anestezic si sunt folosite in medicina (in afara de heroina). Efectul euforic este insotit de dorinta de izolare. Bolnavul cade deseori in amortire si poate adormi in cele mai neobisnuite locuri. Pentru el este foarte important ca in aceasta stare sa nu-l tulbure nimeni. Strigarea brusca il intoarce la starea obisnuita si ii provoaca iritatie puternica. Principala primejdie o constituie reinnoirea dozei, care este destul de des intalnita in cadrul narcomaniei cu heroina. Multi oameni renumiti au murit tocmai din cauza reinnoirii dozei. Acest lucru se intampla des atunci cand bolnavul isi pregateste singur solutia pentru a o injecta intravenos. Doza fatala nu se deosebeste prea mult de cea obisnuita. Moartea incepe cu paralizia aparatului respirator. A doua primejdie este aceea a infectarii sangelui prin intermediul acului. Printre narcomani exista ingrozitorul obicei al fraternizarii cu ajutorul seringilor si poate tocmai din cauza acestui obicei regiuni intregi (de exemplu, Moscova) sunt astazi cuprinse de epidemia de SIDA.

Somniferele si sedativele (etaminal de sodiu, barbamil, barbital de sodiu, estimal, medinal, hexobarbital, luminai si altele; noxifon; tranchilizante din gama benzodiazepinului - seduxen, elenium, fenazepam, tazepam, oxazepam, lorazepam si altele; somnifere din gama benzodiazepinului -radedorm; somnifere din alte grupe chimice -cloralgidid, paradelgid, adalin, bromural si multe altele). Extazul seamana foarte mult cu betia, insa nu are miros de alcool. In comportamentul bolnavului predomina desfranarea, iar cand vorbeste i se, impleticeste limba in gura. Intr-un asemenea extaz, narcomanii deseori sunt agresivi si sunt gata sa se ia la bataie, insa coordonarea miscarilor nu este posibila. Foarte adesea are loc reinnoirea dozei, astfel incat doza necesara extazului este greu de controlat. Unele dintre cele mai rele manifestari ale abstinentei sunt convulsiile asemanatoare crizelor de epilepsie, care apar in timp de 3-6 zile din momentul incetarii consumului de somnifere sau sedative. 75% dintre bolnavi au astfel de convulsii. Inca o manifestare rea a sindromului de abstinenta in cadrul barbituromaniei este delirul barbitural (psihoza), care apare la 60% dintre bolnavi si trece mai greu decat delirul alcoolic.

Cocaina apartine grupei celor mai vechi mijloace de stimulare. Prin introducerea ei in organism narcomanul simte cresterea potentelor intelectuale si a fortei fizice. El devine sigur pe sine si energic. Simte necesitatea de a vorbi permanent si de a-si da importanta fata de cei din jur. Starea placuta dureaza foarte putin si trece, dupa care apare dorinta de consum repetat. Datorita cocainei apare cea mai puternica dependenta psihica. Din pricina consumului indelungat se poate dezvolta mania persecutiei. Transformarile psihice deseori duc la psihoza si la starea de delir. Consumatorii de cocaina tind sa-si satisfaca atractiile lor sexuale sporite imediat si aceasta dorinta ii duce adesea la incalcarea normelor generale de morala. in sens social, drogatii cu cocaina sunt cei mai primejdiosi pentru cei din jur, deoarece activitatea lor fizica sporita brusc isi gaseste uneori cele mai neasteptate forme de expresie. Celor care prizeaza cocaina deseori li se strica narile si le este afectata partea cartilaginoasa a nasului.

Preparatele din canepa indiana (hasis,marijuana, plastilina si altele). Trasatura distinctiva a fumatorilor de "iarba" o constituie lipsa controlului asupra propriei persoane si caderiie nervoase bruste, datorate unei bucurii nestapanite, care nu are motiv si care poate ajunge pana la plans in hohote. Omul este bucuros fara motiv, se agita si rosteste vorbe confuze. Canepa este un narcotic de grup.

Narcomanul se poarta asa cum se poarta ceilalti membri ai grupului. Este de ajuns sa inceapa vreunul sa rada si un ras nestapanit ii cuprinde pe toti ceilalti. Daca pe vreunul dintre narcomani il cuprinde frica, pe toti cei din jur ii poate cuprinde o adevarata panica.

Psihostimulatorii (efedrina, cocaina, "ecstasy, pervitina, amfetamina si altele). Efectul narcotic da senzatia de vioiciune, de aflux al puterilor. Vorbirea devine agitata si abunda in repetitii. Miscarile sunt navalnice, bruste. In aceasta stare, narcomanul nu poate sta in loc nici macar un minut, fara sa-si schimbe atitudinea. In cadrul consumului nemasurat de substante stimulatorii pot aparea psihoze, in timpul carora cresc nelinistea, frica si pot aparea halucinatii vizuale si auditive, mancarimea pielii. Narcomanilor li se pare ca exista insecte care vietuiesc sub pielea lor. In aceasta stare, bolnavii pot fi agresivi fata de dusmani imaginari sau se pot sinucide din cauza deznadejdii.

Halucinogenele (mai mult de 100 de preparate naturale si artificiale). Cele mai cunoscute dintre ele sunt LSD si DPT. De asemenea, halucinogenele de origine vegetala: mescalin (se afla intr-o anumita specie de cactus) si psilobicin (se afla in anumite specii de ciuperci). Aceasta este clasa preparatelor care provoaca halucinatii, vedenii asemanatoare celor din vis). Efectele drogurilor de acest tip nu sunt intotdeauna aceleasi. Unul si acelasi drog poate provoca iluzia luminii si il poate duce pe narcoman in starea de panica, provocandu-i vedenii de cosmar. Adultii rareori pot vedea un adolescent in starea de extaz provocat de halucinogene, pentru ca aceste substante sunt folosite atunci cand nu este nimeni acasa sau in locul unde nu merge nimeni. In momentul extazului, personalitatea narcomanului se imparte in doua: cel care observa si cel care traieste. Narcomanul seamana cu un schizofrenic. Dintr-o data devine supus, poate sa inceapa sa planga sau sa rada si devine imprevizibil si dezechilibrat. El traieste in sfera propriilor framantari. Deseori lasa impresia unui om absent. Narcomanii care folosesc frecvent halucinogene sufera inca de la inceput de multe afectiuni psihice. Aici, narcomania este socotita ca simptom al imbolnavirii sufletesti.

Dizolvantii (lipiciul "Moment', benzina, acetona, substantele care scot petele si altele). Intoxicarea seamana foarte mult cu betia alcoolica. De obicei sunt atrasi de ea adolescentii intre 10 si 14 ani. In starea de betie, adolescentii striga tare, sunt impertinenti, rad, canta. La ei, perceptia mediului inconjurator este denaturata. Vorbirea lor devine neclara, incalcita. Copiii si adolescentii pot sa-si provoace in mod spontan vedenii sau pot avea halucinatii. Diminuarea intelectului, care apare dupa 2-3 luni, se manifesta prin faptul ca adolescentii inceteaza sa se mai ascunda de adulti. Dupa cateva luni se dezvolta encefalopatia toxica si debilitatea mintala. Moartea poate fi provocata de paralizia aparatului respirator.

Narcomania este o patima

Consumul oricarui drog determina la inceput dependenta psihica, iar apoi si dependenta fizica. Datorita consumului frecvent apare o atractie de neinvins catre preparatul narcotic.

In literatura Sfintilor Parinti multe locuri sunt consacrate descrierii patimilor. lata cuvintele lui Avva Dorotei din invataturi ziditoare de suflet.

"[...] Sufletul la inceput se tulbura, apoi naste pacatul... Am daruit vointa noastra si am primit pacatul... fericit este acela care inca de la inceput nu primeste deloc cele ce se nasc din el, adica gandurile viclene si nu le face loc sa creasca in el, nici sa duca raul la fapta; ci, imediat, cat ele sunt inca mici si inainte ca ele sa se inradacineze si sa se ridice impotriva lui, le ia si le sfarama de piatra".

Sau: "Trebuie sa stiti si faptul ca sufletul are uneori inclinatia spre o anumita patima si, daca numai o singura data cade in lucrarea acestei patimi, imediat se afla in primejdia de a cadea in obisnuinta. [...] Credeti-ma, fratilor, ca, daca cineva are chiar si numai o patima transformata in obisnuinta, acela este supus chinului si daca un altul savarseste zece fapte bune si are un singur obicei rau, aceasta singura fapta, care ia nastere din obiceiul cel rau intrece cele zece fapte bune. Vulturul, daca este aproape tot in afara plasei, dar i s-a incurcat in ea o singura gfteara, pentru o nimica toata ii slabeste toata puterea lui; nu este el, oare, in plasa atunci cand ii este prinsa o singura gheara, chiar daca se afla aproape tot in afara plasei?"

Pe baza acestor randuri putem raspunde la intrebarile copiilor despre renumitii actori, muzicieni, scriitori care au consumat droguri si datorita acestui lucru, chipurile, au fost creativi si s-au incununat de succes. Aceasta este o iluzie. Sa se trateze (daca narcomania poate fi considerata o boala vindecabila, ceea ce contrazice parerea narcologiei, ca stiinta) au reusit cativa si acestia, de obicei, prefera sa se abtina de la descrierea tratamentului. Iar vietile si destinele a zeci si sute de oameni cunoscuti si cele ale apropiatilor lor sunt distruse. Daca exista o singura posibilitate de a nu deveni narcoman -aceea este sa nu incerci niciodata droguri. De aceasta parere sunt Biserica, psihologia, narcologia si stiintele juridice.

Prevenirea narcomaniei

Desigur, fiecare parinte trebuie macar sa incerce sa simta acea linie subtire care se afla intre prevenirea narcomaniei si reclama la droguri. Se poate ajunge aici numai dupa prezenta sau absenta interesului copilului fata de aceasta tema si dupa acordul lui la astfel de discutii. Cu alte cuvinte, orice discutie trebuie sa inceapa atunci cand copilul vrea sa vorbeasca si atunci cand este pregatit sa vorbeasca despre acest lucru. Interesul, daca exista, trebuie satisfacut, insa, daca nu exista, nu merita sa fie provocat. Astazi fiecare copil stie ce sunt drogurile, insa, din fericire, nu pe fiecare il framanta discutiile despre ele. Totusi, daca interesul isi face loc, atunci, imediat, parintii trebuie sa depuna multe eforturi pentru luminarea mintii copilului. Cunostintele sunt puterea lor si poate ca descrierea vietii narcomanului, a aparitiei mecanismului dependentei biologice, a masurilor de penalizare pentru depozitarea si traficul de droguri, a urmarilor dezastruoase pentru viata, sanatate si procreare ii pot ajuta pe copii sa faca alegerea corecta. Nimeni nu il cunoaste pe copil mai bine decat parintii lui si de aceea este bine sa foloseasca acele metode care aduc cel mai bun rezultat. Unora le este de ajuns sa li se povesteasca despre persoanele si modul in care se face traficul de droguri (capsulele sigilate sunt inghitite de traficanti, care, ajungand la "locul cu pricina", le elimina in toaleta impreuna cu restul continutului intestinului, iar pliculetele sau capsulele cu prafuri ajung direct in scaunul closetului, apoi, deseori cu mainile nespalate si nerespectand nici o norma sanitara, traficantii le dilueaza cu alta substanta de aceeasi culoare (poate fi zahar pudra, detergent, dimedrol faramitat) si vand ceea ce mai tarziu va ajunge in sange; altora li se arata perspectiva inspaimantatoare a lipsei de copii sau a capatarii unei boli care se va transmite tuturor generatiilor viitoare si va fi considerata de medici ereditara, cronica, incurabila... Cunoastem cazuri cand parintii au adus acasa casete video pe care copiii le-au vizionat si astfel au facut personal cunostinta cu modul de viata al celor dependenti de droguri. Au vazut totul, incepand cu descrierea facuta de narcomanii insisi a alergaturii pe strazi in cautarea drogului si terminand cu durerile simtite in clinicile de dezintoxicare sau in sectiile de politie fara sa aiba parte de substante anestezice. Trebuie sa spunem ca aceste lucruri le-au produs copiilor o impresie puternica. in lucrarea de mantuire a sufletului omenesc sunt bune toate mijloacele si toate metodele care dau roade.

Cateva cuvinte despre profilaxia intreprinsa de stat

In SUA, in anii '80 s-a ajuns la concluzia potrivit careia cresterea numarului celor dependenti de droguri a fost oprita datorita masurilor de prevenire luate de catre stat. Acum acest punct de vedere este combatut. Cresterea narcomaniei in SUA nu este oprita, numarul celor dependenti de droguri se mareste in pofida fondurilor uriase alocate de stat pentru lupta cu narcomania. D. D. Gabianin, in cartea Pe marginea prapastiei: narcomanii si narcomania (1990), aminteste lucruri interesante din istoria profilaxiei intreprinse de stat in cadrul narcomaniei: "Se considera ca din 45,3 milioane de americani cuprinsi in procesul de invatamant, 72% fac propaganda impotriva narcomaniei. [...] in prezent administratia elaboreaza un program de 100 milioane pentru extinderea propagandei antinarcotice la clasele de incepatori si la gradinite. Este curios faptul ca [...] controlul narcologic se practica des in SUA. Ca sa aratam un exemplu, insusi presedintele, in august 1986, a facut un control narcologic. Lui i-au urmat studentii, sportivii, politistii, soldatii, somerii -de la vladica pana ia opinca. Ideea e simpla: controlul in masa actioneaza deosebit de eficient impotriva consumului de droguri. Se considera ca, daca oamenii constientizeaza ca trebuie sa treaca printr-un control narcologic pentru obtinerea sau pastrarea unei slujbe bune, pentru includerea intr-o echipa sportiva sau pentru mentinerea studiului in scoala, ei vor fi mai putin inclinati spre droguri". Acum vedem ca, in pofida masurilor atat de coerente si costisitoare luate in lupta cu narcomania, America nu a reusit sa reduca cresterea ei.

In statul nostru, din pacate, nu se poate evalua acest lucru. Programele statului in lupta cu , narcomania lipsesc, organele de specialitate nu au mijloace suficiente pentru lupta cu narcomania, functionarii din Ministerul Sanatatii inclina spre ideea ca trebuie sa legalizeze drogurile. Nu astazi, ci maine societatea va fi gata sa recunoasca faptul ca razboiul cu narcomania este pierdut, asa cum s-a mai intamplat odata in Europa, in anul 1997, cand seful politiei din Hamburg a facut in mod public declaratia ca razboiul cel indelungat cu drogurile este pierdut si este nevoie de o politica noua (a carei esenta consta doar in "reducerea daunelor"). (Controlul social asupra abaterilor in Rusia contemporana, Sankt-Petersburg, 1998).

Ce este aceasta? Este recunoasterea faptului ca razboiul cu fortele raului este pierdut, iar milioane de copii sunt lasati la mila "invingatorului"? Probabil ceva asemanator ne asteapta si pe noi in scurt timp daca moartea prematura din cauza drogurilor a cuiva apropiat nu il va determina pe vreun demnitar sus pus sa se gandeasca ce masuri trebuie sa ia in lupta cu narcomania. Trebuie, oare, sa asteptam moartea unui apropiat? Statistica si astazi este gata sa ne puna inainte date despre moartea infantila in randurile celor dependenti de droguri. Caci, in afara elaborarii si adoptarii programelor corespunzatoare si a alocarii fondurilor pentru realizarea lor, statul se afla chiar in situatia de a proteja traficul intern de droguri.

Aceasta afirmatie nu trezeste indoieli daca cunoastem modul in care s-au desfasurat lucrurile in perioada "socialismului dezvoltat". Statul nu-si punea problema sa-l ocroteasca psihologic sau duhovniceste pe fiecare om in parte, ci ii ferea cat putea de bine pe cetateni de dusmanul exterior, de producator si de comerciant. Culturile ilegale de mac si canepa erau gasite cu ajutorul elicopterelor si tratate cu substante defoliante in perioada infloririi. Contrabanda trecea prin tara noastra, insa, "din anumite motive", nu ajungea pe piata interna. Colaboratorii organelor de stat se infiltrau in randurile narcomanilor si depuneau eforturi corespunzatoare pentru descoperirea marilor comercianti de droguri. Cei care erau prinsi asupra faptului era supusi expertizei si intr-o clipa aflau despre "faptele" lor rudele si colegii de la serviciu. Daca statul ar fi interesat de reducerea narcotizarii societatii, el ar face acest lucru. Fara indoiala ca lupta cu narcomania in orice tara a lumii si in orice perioada este un lucru foarte greu. Profitul pe care il realizeaza traficantii de droguri pe baza cumplitei otravi este atat de mare incat putini il pot refuza.

Narcomania este boala societatii moderne, in care unii vor sa se linisteasca, iar altii sa se imbogateasca. Dorinta de a gasi linistea fara eforturi sufletesti este inca o cauza a aparitiei narcomaniei. O data cu dezvoltarea industriei farmacologice si cu reclama imensa la productia ei, inca din copilarie omul este atat de deprins sa creada in pastile si

mixturi incat numai in ele vede posibilitatea imbunatatirii sanatatii. Deja parintii le explica copiilor mici faptul ca, daca nu vor lua pastile, nu se vor insanatosi. In realitate, insa, e putin probabil ca sanatatea oamenilor sa depinda de pastile. Pastila, mixtura, praful, injectia indeparteaza simptomele bolii, insa nu ne ajuta sa ne vindecam. La fel ca si drogul. Orice iluzii ar avea narcomanii in aceasta privinta, la nici unul dintre ei nu se imbunatateste pacea duhovniceasca dupa consumul drogului sau al substantei psihotraumatizante.

"Patima betiei (la fel ca patima NARCOMANIEI, a desfraului, a iubirii de arginti, a iubirii de placeri, a mandriei...) il are ca incepator al sau pe diavolul, care, fiind duh necurat, salasluindu-se in om si desteptand in acesta slujirea fata de el prin patima respectiva, nu poate fi izgonit, nu poate fi indepartat din om prin mijloace materiale. Trebuie sa stiti ca natura duhovniceasca a diavolului nu poate fi vatamata prin actiunea substantei." (Preot Mihail Truhanov, Despre izvoarele credintei crestine)

Daca omul nu stie unde si cum se poate calma si daca statul nu este in stare sa le ofere cetatenilor sai un castig legal (aici este vorba, desigur, nu de traficantii de droguri, ci de angajatii din cadrul luptei cu traficul ilegal de droguri), atunci cresterea narcomaniei este inevitabila.

Este ingrozitor si ceea ce auzim tot mai des de la functionarii Ministerului Sanatatii despre experienta inaintata a Olandei, care "a legalizat drogurile". Unii considera chiar ca societatea se va vindeca de narcomanie numai atunci cand oamenii "se vor satura de droguri". Este evident ca acest lucru se va intampla tot atunci cand societatea "se va satura" de desfrau, de betie, de lux... Chiar in Olanda locuitorii nu considera ca experienta lor este intr-atat de rationala pe cat este de avansata. Narcomania este tragedia nationala a olandezilor. Desi legalizarea ca atare in aceasta tara nu a fost facuta, pe cat cunoastem, in Olanda exista cafenele separate, unde, in afara de alcool, cafea si tigari, dupa masa se pot fuma tigari cu "iarba". Totusi, daca incercati sa faceti acest lucru in alt loc sau daca, dupa ce iesiti din cafenea, incepeti sa va purtati urat, imediat, la fel ca in orice alta tara, sunteti dusi intr-o institutie corespunzatoare. Daca cineva crede ca poate merge prin Amsterdam prizand cocaina si fumand marijuana se insala amarnic.

Ce inseamna "legalizarea narcomaniei"?

Argumente destul de interesante rasuna in favoarea "legalizarii", lata unul dintre ele: fiecare parinte, chipurile, aratand cu degetul spre locul adunarii narcomanilor, il poate intreba pe copilul sau: "Vrei sa arati ca ei?". Numai ca narcomanii nu arata intotdeauna atat de dezgustator pe cat incearca sa-i descrie localnicii obisnuiti. Foarte adesea ei sunt niste oameni tineri si simpatici, imbracati in haine stralucitoare, avand un stil degajat, cu frizuri neobisnuite si cu accesorii. Unor copii care s-au saturat de banalitatea celorlalti si de lipsa de duhovnicie le poate fi pe plac infatisarea exterioara a narcomanilor.

Cu parere de rau trebuie sa recunoastem ca drogurile au inceput sa faca parte din cultura adresata tinerilor. Discutand cu copilul despre droguri, putem aborda pe scurt si tema culturii in general, ilustrand prin exemple faptul ca aceasta cultura nu da nastere intotdeauna la ceva bun, deoarece cultura este creata de oameni.

Insa, intorcandu-ne la tema profilaxiei intreprinse de stat impotriva narcomaniei, putem observa ca functionarii care lupta pentru legalizare nu pot sa nu inteleaga, la fel ca si noi, faptul ca, in primul rand, din cauza ei sufera copiii. Caci tocmai copiii, care nu sunt maturi duhovniceste, cad imediat in plasa ambalajului stralucitor al reclamei, in plasa "primei doze" gratuite si asculta vorbele lingusitoare despre "largirea posibilitatilor umane". E posibil ca oamenii de stat sa nu se gandeasca la acest lucru? Sau ei nu au copii? Posibil. Mai rau este ca slujesc in mod de-a dreptul constient fortelor raului, care lupta cu generatia tanara a Rusiei ortodoxe. Ce sa mai zicem? Intelegem ca trebuie sa nadajduim in ajutorul lui Dumnezeu si in puterile care ne-au mai ramas. Nu este atat de rau. Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu propriile puteri, prevenirea narcomaniei poate fi realizata asa cum trebuie.

Cine si cum poate deveni narcoman?

Daca sunteti un crestin ortodox, atunci, desigur, in primul rand trebuie sa va straduiti sa-i explicati copilului ca narcomania este rodul satanismului. Narcomanul nu poate fi liber, el este dependent. Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva (I Cor. 6, 12). Sufletul lui se afla in dependenta. Iar a deveni narcoman inseamna a

ajunge la dependenta, chiar daca ai incercat drogul numai o singura data. in aceasta privinta exista mii de exemple. Cine dintre pacientii clinicilor narcologice, de exemplu, si-a propus sa devina narcoman? Probabil nimeni. Toti au vrut "numai sa incerce". Si, dupa ce au incercat o data, au vrut sa incerce si a doua oara...

Narcomani devin nu numai cei care au vointa slaba, nu numai cei parasiti de societate, nu numai copiii familiilor neinstarite. Narcoman poate deveni oricine se hotaraste sa incerce. Iar a cauta cauzele aparitiei dependentei de droguri este scopul nu al uneia, ci al catorva stiinte.

Medicii-narcologi, de exemplu, considera ca omul devine narcoman nu atunci cand ia in mana seringa, ci atunci cand se hotaraste sa faca acest lucru. Daca incercam sa ne interesam mai amanuntit de cauzele psihologice ale aparitiei narcomaniei, putem gasi in literatura de specialitate multe confirmari ale faptului ca oamenii devin narcomani inainte de a incerca pentru prima data drogul. Dar cum este el, acest om care se hotaraste sa incerce drogul, din punctul de vedere al medicinii?

In primul rand, statistica considera ca in toate timpurile un anumit procent al populatiei a fost alcatuit din alcoolici si narcomani. In al doilea rand, 30% dintre adolescentii moderni au parte de imbolnaviri neurologice si in cazul acesta dependenta de droguri se formeaza pe un fond pregatit dinainte. Daca copilul nu intra nici in procentul respectiv, nici in cei 30% de nevrotici, atunci poate face parte din randul oamenilor cu asa numita predispozitie ereditara (poate fi urmasul unui alcoolic sau al unui narcoman).

Si acest lucru inca nu este totul. Printre cauzele narcomaniei sunt mentionate deseori particularitatile individuale ale caracterului. De exemplu, copiii lipsiti de caracter, de vointa, molatici, cu o bunatate "patologica" (conform exprimarii narcologului) devin la fel de des dependenti de droguri. Asa cum am spus deja, nu mediul in care se afla copilul joaca ultimul rol, ci, desigur, rolul cel mai important il joaca lipsa orientarilor duhovnicesti sau, conform exprimarii psihologilor, lipsa orientarilor ideologice. Cu siguranta, fiecare psiholog sau narcolog poate formula inca o serie de cauze ale aparitiei narcomaniei, potrivit cu acea teorie pe care el o sustine. insa fiecarui om ii este clar ca, daca va incepe sa caute cauzele aparitiei dependentei de droguri la oricare dintre noi, le va putea gasi in dorintele noastre.

De aceea, pentru ca dependenta sa nu apara, trebuie sa nu incercam drogurile. Imediat ce drogul ajunge in organism, alegoric vorbind, va gasi mijloace si situatii prin care sa-l poata "ajuta" pe om. Pe unii ii ademeneste "largirea constiintei", pe altii ii ademenesc senzatiile neobisnuite, iar pe altii -evadarea din greutatile vietii in lumea viselor. Iar mai departe isi intra in forta mecanismele biologice, care formeaza imediat dependenta. Sa povestim cum se intampla acest lucru.

In creierul omului se formeaza asa numitele peptide opioide. Acestea sunt niste celule albe, insa, datorita structurii lor chimice, sunt foarte asemanatoare cu "faramele" de opium. Ele sunt, daca se poate spune asa, cele ce regleaza starea noastra sufleteasca. Insa organismul uman este atat de inteligent construit incat nu produce nimic in plus si, imediat ce o substanta asemanatoare incepe sa intre din afara, propriile endomorfine inceteaza treptat sa se mai formeze.

Pentru a se reface cantitatea de endomorfine necesara organismului, este nevoie de eforturi extraordinare din exterior. Macar daca omul ar putea sa indeparteze toate urmarile acestui amestec atat de grav in sistemul proceselor de schimb, faurit de Creator!

Pe masura ce propriile endomorfine devin tot mai putine, organismul are nevoie de tot mai multe intrari ale narcoticului. Asa devine omul dependent de droguri. Acum drogul este necesar pentru activitatea biologica normala a organismului. Daca narcomanul opreste consumul de substante narcotice, apare sindromul renuntarii sau sindromul de abstinenta. Aceasta este starea de care se tem narcomanii cel mai mult. Este starea pe care nu o pot mentine intotdeauna nici macar aceia care vor sa se vindece.

lata cum descrie sindromul renuntarii Mihail Bulgakov in nuvela Morfina:

"Cartea este inaintea ochilor mei si in ea se vorbeste despre infranarea de la morfina: "...Mare neliniste, stare melancolica alarmanta, irascibilitate, slabirea memoriei, uneori halucinatii si un mic grad de intunecare a constiintei "... - O, ce cuvinte palide, formale, care nu spun nimic! "Stare melancolica! " Nu, eu, care m-am imbolnavit de aceasta boala cumplita, as vrea ca medicii sa fie mai milosi fata de pacientii lor. Nu "starea melancolica ", ci moartea lenta va pune stapanire pe morfinoman daca se va lipsi numai un ceas sau doua de morfina lui. Aerul nu este nutritiv, nu-l poate inghiti... in trup nu exista

celula, care sa nu tanjeasca... Dupa ce? Acest lucru nu poate fi nici determinat, nici explicat. Intr-un cuvant, omul nu mai exista. Este deconectat. Cadavrul se misca, tanjeste, sufera. El nimic nu vrea si la nimic nu se gandeste in afara de morfina. Moartea provocata de sete este o moarte cereasca, fericita in comparatie cu setea de morfina. Aceasta este ca atunci cand cel ingropat de viu, probabil, prinde ultimele bule de aer in mormant si isi sfasie pielea pe piept cu unghiile. Este ca atunci cand ereticul suspina si se agita pe rug, vazand cum primele limbi de foc ii cuprind picioarele... Moartea este seaca, este o moarte lenta... lata ce se ascunde sub aceste cuvinte de profesor - "stare melancolica "..."

Sindromul renuntarii sau sindromul de abstinenta reprezinta culmea senzatiilor narcomanului. in felul sau este rasplata pentru toate placerile satisfacute. Toti narcomanii vor sa renunte la droguri, insa putini sunt cei care pot indura sindromul renuntarii. Si nu toti incepatorii stiu ce inseamna sindromul renuntarii. Nu toti stiu prin ce trece omul.

lata cum este descris sindromul de abstinenta fata de opium in cartea scrisa de D. D. Enikeeva, Cum se pot preveni alcoolismul si narcomania in randul adolescentilor.

"Aceasta este una dintre cele mai grele variante ale abstinentei printre celelalte forme ale narcomaniei si toxicomaniei. Si este intrecuta ca greutate numai de sindromul abstinentei in cadrul barbituromaniei...

La 8-12 ore dupa ultima injectie de narcotic apar dilatarea pupilelor, lacrimarea, guturaiul, stranutarea, din cand in cand "pielea de gaina ". Si piere pofta de mancare. Inclinatia catre drog este intensa, apare starea de incordare psihica, de neliniste, de nemultumire. Bolnavul nu poate adormi. Apoi frisoanele sunt inlocuite de senzatia de fierbinteala, apar accese de slabiciune si istovire. in muschii spatelui, ai cefei, ai mainilor si ai picioarelor apare senzatia de disconfort. Apar tensiunea musculara si dorinta de a se intinde, de a-si dezmorti muschii. Aceasta stare narcomanii o compara cu senzatia pe care o ai atunci cand "iti amortesc picioarele ", insa in cazul lor aceasta senzatie se extinde asupra unei mari parti a musculaturii. Apare durerea in muschii si articulatiile cavitatii bucale, intensificandu-se atunci cand bolnavul incearca sa manance sau chiar cand se gandeste la mancare.

Toate simptomele care au fost pana aici se accentueaza. "Pielea de gaina " devine permanenta, pupilele raman dilatate si aproape ca nu mai reactioneaza la lumina. Stranutul devine alarmant, narcomanul stranutand de 50-100 de ori la rand. Din pricina cascatului falcile i "se departeaza ". Apare salivatia intensa.

Dupa patruzeci si opt de ore incepe cea mai grea perioada. Apar dureri puternice in muschii spinarii, ai picioarelor si ai cefei. Opiomanii le descriu astfel: muschii "se contracta ", "se rasucesc ", "se intind ". Din cauza durerilor intense narcomanul nu-si gaseste locul, ba se ridica, ba se asaza iarasi, se suceste in pat, isi maseaza muschii, isi trage genunchii mai aproape de barbie. I se pare ca datorita miscarii durerile se micsoreaza si se ridica din pat. La inceput, in timpul miscarii, durerile, intr-adevar, se micsoreaza putin, insa apoi cresc iarasi si bolnavul cu suspin se asaza iarasi in pat. Periodic se produc crampe in muschii picioarelor si asa traieste narcomanul tot timpul.

Inclinatia catre drog este de neinvins. Desi, de obicei, opiomanii nu sunt agresivi (spre deosebire de toate celelalte tipuri de narcomani si toxicomani), totusi in starea de abstinenta bolnavul este capabil de orice act de violenta, de orice infractiune numai pentru a-si procura drogul.

In a treia zi, la senzatiile deja avute se adauga durerile de stomac, iar apoi incep varsaturile si diareea. Diareea este repetata, pana la de 10-15 ori in douazeci si patru de ore, cu dureri in intestin.

Creste temperatura corpului. Bolnavii nu pot manca nimic si pierd in greutate cate 10-12 kg. Noaptea nu dorm si atipesc doar pentru scurt timp ziua... Bolnavilor care si-au injectat opium in vene le apare o mancarime puternica in dreptul venelor.

In exterior, bolnavul arata istovit, ca in timpul unei boli grele. Expresia fetei este chinuita. Ochii sunt inexpresivi, intrati adanc in orbite. Pielea este uscata, palida sau de culoare pamantie. Toate aceste manifestari grave dureaza 5-10 zile..."

Multi narcologi considera ca, daca copiii ar fi dusi in excursie la clinicile narcologice, unde ar putea vedea asa numitele "transformari" sau starea narcomanului in timpul sindromului renuntarii, multi dintre ei ar refuza sa incerce drogurile. Insa chiar si atunci cand medicii reusesc sa aline durerile cu medicamente, acest lucru inca nu inseamna ca au reusit sa-l vindece pe narcoman si ca el nu va mai consuma "otrava". Din punctul de vedere al narcologiei, narcomania este o boala cronica, incurabila. Chiar si aceia care au reusit sa treaca peste criza abstinentei nu vor uita niciodata ce sunt drogurile. Narcomania este o boala care "stie sa astepte". Nu se stie ce va face omul daca se vor infatisa inaintea lui problemele grele ale vietii. O iesire o cunoaste deja.

Dar, fara sa mai vorbim despre perspectivele din viitor, cu ce isi poate umple viata dupa iesirea din clinica de narcologie? Folosind droguri, omul era "ocupat" toata ziua. Mai intai cauta bani, apoi era ocupat cu cautarea drogului, apoi trecea prin starea de euforie, apoi intervenea sindromul de abstinenta, al carui rezultat era cautarea dupa aceeasi schema. Desigur, nu era cea mai buna viata, insa dupa parcurgerea tratamentului "nu mai are deloc" viata. "Cel transformat" nu mai stie cu ce sa se ocupe. Fara sa mai vorbim despre faptul ca era obisnuit ca "sub drog" sa se afle intr-o stare de voiosie (starea de euforie este insotita de o stare care se deosebeste de cea normala) si de aceea "regula" i se pare banala si plictisitoare. Nu mai vorbim despre faptul ca in narcomanul "transformat" se agraveaza toate bolile cronice, reactioneaza la schimbarea vremii, este dezobisnuit sa rezolve probleme de trai, sa aranjeze anumite lucruri, iar din cauza modificarilor intelectuale si psihologice care au intervenit in perioada narcotizarii nu poate nici invata, nici lucra, in ultimul timp, toata viata lui a fost dedicata numai proprtei lui situatii si numai in schimbarea si in imbunatatirea ei a vazut narcomanul metoda rezolvarii problemelor lui.

Roman Medvedev, in cartea Renuntarea la narcomanie, scrie: "Printre definitiile narcomaniei se poate afla si urmatoarea: "Narcomania este obisnuinta dusa pana la boala a indepartarii de greutatile vietii prin actiunea narcoticelor "". Eliberarea de sindromul abstinentei prin intermediul medicamentelor inca nu este o biruinta asupra obisnuintei. Cum isi va organiza narcomanul ziua, de unde-si va lua puterile si, mai ales, dorinta de a trai fara droguri? Cel mai adesea, cel ce urmeaza tratamentul nu stie raspunsul la aceste intrebari. Viata i se pare pustie si intunecoasa fara drog. De aceea intre 80% si 90% dintre narcomani se intorc la narcotice. Starea narcomanului in perioada de reabilitare poate fi comparata cu starea soldatului care abia s-a intors din razboi. Nici el insusi si nimeni altcineva nu considera ca razboiul este ceva bun, insa el nu stie cu ce sa se ocupe si unde sa se adapteze in vreme de pace. Si aici creste cum nu se poate mai mult rolul celor apropiati, al rudelor si al tuturor celor care sunt interesati de insanatosirea omului si de mantuirea sufletului lui. Rolul dragostei, al rabdarii si al binelui in aceasta perioada este greu de apreciat. Toti cei care vor sa il ajute trebuie sa fie gata sa indeparteze orice il supara pe bolnav, incepand cu neintelegerile omenesti si terminand cu durata in care il supara lumina din timpul zilei.

Reabilitarea - cea mai complexa etapa a tratamentului

Peste hotare se creeaza comunitati ale narcomanilor care au renuntat la droguri, centre de reabilitare, societati ale narcomanilor anonimi. Unele dintre ele incearca sa se mute pe taramurile noastre. Numai ca aici exista o subtilitate pe care o cunosc bine doctorii-narcologi din centrele de reabilitare din strainatate. Narcomania este mai inainte de toate o boala a sufletului si a duhului. Cand omul se lipseste de droguri, trebuie sa-si umple sufletul cu altceva. Practic fiecare centru narcologic are obligatoriu o baza duhovniceasca pe care o poate pune la dispozitia narcomanului in perioada reabilitarii.

Numai ca, asa cum scrie Roman Medvedev: "[...] existenta diferitelor comunitati de reabilitare pentru narcomani deseori, mai bine zis de obicei, inseamna si actiunea metodelor dure, chiar sectare... este vorba despre stradaniile confesiunilor straine si, la drept vorbind, ale sectelor". Mai departe, in aceeasi carte, se enumera "cine este cine"? De exemplu, "Narcomanii Anonimi ajung la noi din SUA pe bani de la buget - spune autorul despre acest program. Deschideti cartea oculta NA; acolo cuvantul Dumnezeu este in mod obligatoriu insotit de explicatia in paranteze "asa cum il intelegem noi ". Narconon este filiala renumitului psihoconcern al lui Ron Hubbard, care a reusit sa-si introduca dialectica si in structurile de stat. in intreaga lume este numit simplu secta scientologica. Centrul Kundala al lui I. Marshak, intemeiat de el, desigur, nu pentru hindusi - asa cum scrie acelasi autor - se pare ca fiinteaza pentru mantuirea narcomanilor - adepti ai ocultismului oriental".

Tocmai de aceea trebuie sa fim extrem de prudenti cand alegem metoda de tratament si cand acordam ajutor in cadrul reabilitarii, ca sa nu nimerim dintr-o primejdie in alta. Si, asa cum am spus deja, nici un om nu are garantia ca va ramane sanatos si liber dupa prima incercare. De aceea aici, ca si in lupta cu orice alta patima, trebuie in primul rand sa incercam sa alungam primul gand (intentie) despre narcomanie si sa-l marturisim parintelui duhovnic. Daca gandul vine din nou, atunci trebuie sa ne spovedim din nou. Il putem sfatui pe copil sa porneasca de la faptul ca, de fiecare data, alungand sau marturisind gandul, face alegerea corecta intre Dumnezeu si diavol. De fiecare data alege libertatea, ceea ce inseamna ca il alege pe Dumnezeu. Iar alegerea ramane intotdeauna dupa voia omului.

Cu ce trebuie sa inceapa ajutorul?

Poate fi ajutat un suflet muribund daca el insusi nu vrea acest lucru? Poate fi si chiar trebuie ajutat. Preotul Anatolie Berestov ne avertizeaza: "Eu nu i-as sfatui pe copiii sanatosi sa intre in legatura cu narcomanii. In viata deseori se intampla ca, incercand sa-l ajute pe prietenul-narcoman, insasi sanatatea copiilor sa aiba de suferit. Conform statisticii, fiecare narcoman este antrenat intr-un cerc vicios de 10-15 oameni si de aceea trebuie sa le infatisam adultilor posibilitatea de a-i ajuta pe cei dependenti de droguri. Doar ca narcomania este o boala foarte primejdioasa pentru ca copiii sanatosi sa participe la tratarea bolnavilor. insa acest lucru in nici un caz nu inseamna ca societatea trebuie sa-i dea la o parte pe narcomani. Psihologii, pedagogii, parintii, adultii - toti trebuie antrenati in lupta cu narcomania. Pe narcomani sa-i ajute, sa-i convinga si sa-i trateze, nu sa-i dea in vileag, sa-i pedepseasca si sa-i dea la o parte - iata principiile de baza in lupta cu narcomania".

Probabil nu trebuie sa explicam cat de greu le va fi parintilor sa lupte cu narcomania. Totusi, daca nu vor face acest lucru, daca vor intra in panica si vor ceda in fata deznadejdii si a groazei cu privire la viitor, sufletul copilului va pieri.

Probabil cea mai grea problema a tuturor parintilor este cum sa se poarte cu copilul-narcoman si cum sa-l convinga sa mearga la tratament. Pe fondul santajului copilului, al viclesugului si al extorcarii banilor, parintii trebuie sa ramana mama si tata si sa incerce sa-si salveze propriul copil. Cum? Sa-l convinga, sa-l roage, sa-i ceara sa renunte la aceasta ocupatie daunatoare si sa se roage pentru sufletul muribund al copilului-narcoman.

"Amintiti-va cuvintele Cuviosului loan Scararul: "Nu tuturor le prieste una si aceeasi doctorie, desi boala poate fi una si aceeasi ". Parintii Bisericii ne sfatuiesc: invata-l pe celalalt asa cum te inveti pe tine insuti (caci cine a biruit cu desavarsire pacatul?). Luati-va ca principiu sa va adresati intotdeauna Domnului cu rugaciunea: "Doamne, invata-ma ce sa spun si cum sa ma port! "." (Cum sa-l ajutam pe cel ce sufera de boala betiei si a narcomaniei. Sfaturi duhovnicesti si rugaciuni pentru mame, femei si copii)

Doctorul-narcolog A. G. Danilin, considera ca, pe langa discutii, trebuie sa intreprindem actiuni foarte bine organizate si inteligente, care pot fi comparate, probabil, numai cu actiunile doctorului-reanimatolog. De exemplu, imediat ce parintii afla trista noutate despre faptul ca fiul lor este narcoman, trebuie sa refuze cu desavarsire sa-i mai dea acestuia "bani de buzunar". Desigur, trebuie sa continue sa-i hraneasca pe copii, sa-i incalte si sa-i imbrace, insa implinirea altor dorinte, care fac sa ajunga in mainile lor bani sau lucruri pentru procurarea obiectelor de lux, sa o amane pana dupa urmarea tratamentului, care include si perioada de reabilitare. Parintii trebuie sa inteleaga foarte clar ca narcomanul cheltuieste absolut toti banii in primul rand pe droguri, si abia apoi la cinematograf, pe inghetata si toate celelalte. Cand copilul stoarce bani sub pretextul achitarii datoriilor, de care, chipurile, este legata amenintarea pentru viata lui, parintii ii pot propune sa-i aduca pe creditori sau sa se intalneasca cu ei pe strada si sa ia de la ei o dovada a faptului ca au primit datoria...

Parintii trebuie sa fie pregatiti, deoarece copilul va minti in permanenta. Si cel mai primejdios este sa se lase prinsi in undita sau sa se infurie. Trebuie tot timpul sa aiba in vedere faptul ca sub nici un pretext banii nu trebuie sa ajunga in mainile celui dependent de droguri. Unii medici si aparatori ai drepturilor omului considera ca in acest caz copiii incep sa fure, sa santajeze si sa stoarca bani pe strada... Poate ca este asa, insa in caz contrar parintii incep sa lucreze pentru mafia drogurilor si pentru distrugerea sanatatii propriului copil.

Ce cuvinte trebuie sa alegem pentru a-l convinge pe copil sa mearga la tratament? Probabil pentru fiecare dintre copii acest cuvinte vor fi diferite. Asupra unuia are efect relatarea despre adevarata perspectiva a reinnoirii dozei (deoarece este foarte greu sa controlezi gradul de "eroare" al substantei cumparate pe strada si, daca el consuma droguri singur, parintii nu vor reusi sa-l readuca la viata). Asupra altuia are efect istoria despre posibilitatile de reproducere si despre viitorii copii, asupra altuia au efect cuvintele despre faptul ca este totuna daca renunta la droguri mai devreme sau mai tarziu (acest lucru il inteleg foarte bine toti narcomanii), dar, pentru a trece mai usor prin perioada de reabilitare, este mai bine sa faca acest lucru mai devreme, pana sa ajunga sa se molipseasca de acele boli care ingreuneaza tratamentul si refacerea organismului. Pentru unii copii este foarte neplacut sa inteleaga faptul ca cineva se imbogateste pe seama lor, datorita viciului si imbolnavirii lor.

Asa cum arata experimentul, cuvintele care se folosesc in cadrul prevenirii narcomaniei nu sunt deloc potrivite pentru a-l indupleca pe narcoman sa mearga la tratament. De exemplu, pe narcoman nu il sperii cu faptul ca se poate molipsi de SIDA daca bea "solutia" dintr-o lingura sau cu faptul ca poate ajunge la inchisoare daca cumpara droguri pe strada pana cand nu se loveste personal de una sau alta. Si acest lucru nu face decat sa confirme faptul ca sufletul celui dependent de droguri se afla in slujba fortelor raului si aici nu il mai ajuti cu cuvintele dinainte. Deosebit de daunatoare sunt acele cuvinte care se transforma in lungi monologuri moralizatoare sau in tipete. Atunci cand au de gand sa tipe la narcoman sau sa-l "educe", parintilor le-ar fi de folos sa-si aminteasca si ca cea mai mare vina pentru faptul ca fiul lor s-a imbolnavit de aceasta boala o , poarta tocmai ei. Acele eforturi pe care le depun tipand le pot folosi pentru ca, rugandu-se inainte, sa-i gaseasca copilului bolnav un doctor, un tratament si un spital care sa corespunda mijloacelor lor Materiale si care sa nu contrazica conceptiile unui om ortodox.

"Straduiti-va ca niciodata sa nu va coborati ia nivelul discutiei bolnavului, care isi poate permite in privinta dumneavoastra atacuri verbale taioase, insulte etc.

Fiti atenti cu privire la momentul si locul in care povatuiti copilul. Perioada sindromului de abstinenta (a mahmurelii) sau a "transformarii " aproape niciodata nu este favorabila pentru povatuirea consumatorului de droguri. Aproape nici un bolnav nu este de acord ca suferintele lui sa devina obiectul discutiilor oamenilor straini". (Cum trebuie sa-l ajutam pe cel ce sufera de boala betiei si a narcomaniei)

Despre tratarea narcomaniei parintele Anatolie Berestov spune: "Tratarea narcomaniei inseamna lupta cu pacatul. Daca noi vom lupta cu narcomania, iar omul va ramane sa traiasca in desfrau, va fura, va insela, se va imbata cu vin, atunci nu vom birui narcomania, care este o urmare a modului pacatos de viata. Trebuie sa luptam cu pacatul. Eu nu neg metodele medicale de tratament, insa ele sunt bune numai in lupta cu dependenta fiziologica. Durerile trebuie indepartate prin mijloace medicale ca apoi sa incepem a lucra duhovniceste".

Cu toate acestea, toti cei care se afla sub tratament medicamentos trebuie sa inteleaga purul adevar pe care l-a exprimat preotul Mihail Truhanov in cartea Despre izvoarele credintei crestine: "Patima nu se poate satura. Ea il obliga pe om sa munceasca pentru satisfacerea ei pana cand il inghite de tot si il omoara. A birui patimile fara ajutorul direct al lui Dumnezeu este imposibil.

Diavolul, care starneste patima..., temandu-se ca cei cuprinsi de ea sa nu se indrepte catre Dumnezeu, se straduieste sa-i convinga pe cei inrobiti de patima betiei (a narcomaniei) ca pot fi izbaviti de patima in urma tratamentului. Totusi, amintindu-ne ca toate actiunile fiecarui diavol sunt indreptate spre pieirea omului, trebuie sa tinem cont aici si de viclenia lui: o data cu indepartarea din om a duhului betiei (al narcomaniei), chipurile, datorita tratamentului medicamentos, in el va intra diavolul altei patimi, mult mai daunatoare (va intra diavolul mandriei, al maniei sau al desfraului...). Si atunci pentru om cea din urma patima va fi mai amarnica decat prima. Tocmai de aceea omul inrobit de o anumita patima nu trebuie sa se lase amagit de gandul ca se poate izbavi de ea cu ajutorul medicinii. Caci patima - ca necuratie duhovniceasca - poate fi curatita si indepartata numai prin sfintenie duhovniceasca; si numai alergand la Dumnezeu se poate elibera omul de toate patimile... Diavolul poate fi alungat din om, dupa cuvantul lui Hristos, cu post si rugaciune. Si de aceea, cand unul dintre parinti se roaga lui Dumnezeu pentru cel ce se afla sub tratament, este posibil ca bolnavul sa primeasca izbavirea de patima, sa zicem, prin actiunea medicamentelor.

Atunci cand cel care a urmat tratamentul in conditiile spitalului este slobozit de patima betiei (a narcomaniei), intotdeauna trebuie sa marturiseasca faptul ca izbavirea lui de unirea draceasca nu s-a savarsit nicidecum prin interventia medicamentelor, ci prin puterea rugaciunilor parintilor, ale preotilor sau ale intregii Biserici; caci luarea in stapanire de catre diavol a omului cuprins de o anumita patima niciodata nu poate fi indepartata de om nici prin Sedintele de hipnoza, nici prin mijloace materiale (tratament medicamentos), ci numai prin harul Sfantului Duh, care lucreaza prin rugaciune, prin semnul crucii, prin insusi Numele Domnului nostru lisus Hristos si prin tainele Bisericii".

Tocmai acest lucru l-a avut in vedere si parintele Anatolie Berestov cand a spus ca numai durerea trebuie indepartata prin mijloacele medicale pentru ca apoi sa incepem a lucra duhovniceste. Fiecare bolnav si toate rudele lui trebuie sa inteleaga ca procesul de reabilitare al celui dependent de droguri este inceputul vietii lui duhovnicesti, al vietii lui bisericesti si al participarii lui la .