ROLUL FEMEII ÎN FAMILIE

Părintele CLEOPA
ROLUL FEMEII ÎN FAMILIE,
BISERICĂ ŞI SOCIETATE
TRINITAS
IAŞI, 2003
Textul broşurii reproduce articolul cu acelaşi
titlu, semnat de Părintele Cleopa, apărut în
revista „Teologie şi Viaţă" nr. 1-4/1998.
Editura Trinitas, laşi, 2003
Dumnezeu a făcut pe om androgin, adică
bărbat şi femeie. Dar înţelepciunea tară margini
a Lui, Care pe toate le-a făcut mai presus
de înţelepciunea omenească, n-a înzestrat pe
femeie cu însuşirile bărbatului, nici pe bărbat
cu însuşirile femeii.
Numai împreună pot să formeze omul.
Pentru că a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este
bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit
pentru el" (Facerea 2, 18). Aşa a făcut
Dumnezeu femeia şi a adus-o la Adam. Iar
Adam a zis: „Iată aceasta-i os din oasele mele
şi carne din carnea mea" (Facerea 2, 23). Aici
e egală femeia cu bărbatul. Că-i os şi carne de
bărbat, din coasta lui; adică după fire, nu după
dregătorie.
Dumnezeu a pedepsit-o pe Eva imediat
după cădere, căci ea a întins mai întâi mâna
către pomul aşezat în mijlocul raiului. „Şi a
zis Domnul Dumnezeu către femeie: «Pentru
3
ce ai făcut aceasta?»" (Facerea 3, 13). Ea însă a
dat vina pe şarpe. Atunci Dumnezeu i-a dat
primul canon: „Voi înmulţi mereu necazurile
tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri
vei naşte copii". Apoi a doua pedeapsă:
„a-trasă vei fi către bărbatul tău şi el te va
stăpâni" (Facerea 3, 16).
De aceea, cât ar fi femeia de învăţată, trebuie
să fie supusă bărbatului, pentru că
bărbatul e capul femeii, iar Hristos cap al
bărbatului (I Corinteni 11, 3). Aceasta este
ordinea în ierarhia familiei. Pe femeie însă a
lăsat-o Dumnezeu ajutătoare bărbatului, de
aceea spune Sf. Ioan Gură de Aur că „femeia
este liman bărbatului". Bărbatul, săracu', vine
acasă amărât; cele mai mari greutăţi: în societate,
în conducere, în războaie, mare răspundere
în întreprinderi; vine obosit şi femeia
trebuie să-i fie liman.
Să ştie să-l întâmpine totdeauna cu un
cuvânt bun, cu blândeţe; să-i pregătească
mâncarea, să-i facă haine, să-1 pornească spre
tot lucrul bun, să-1 primească atunci când vine
de undeva. întotdeauna ea trebuie să fie aceea
care trebuie să-1 odihnească pe bărbat.
Dar cea mai mare misiune pe care o are
femeia în familie nu e aceasta. Nici să-i facă
îmbrăcăminte bărbatului, nici să-i ţese, nici
să-i coasă, nici să-i facă mâncare. Cea mai
mare misiune a femeii în familie - rostul ei - e
să fie mamă de copii! Să ferească Dumnezeu
pe femeia aceea care vrea să înlăture durerea
naşterii (de dureri veşnice vei da), pentru că
primul canon acesta a fost: „în dureri vei
naşte fii". Zice Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Dacă fugi de durerea naşterii, de durere
veşnică vei da, cea din iad". Dumnezeu a pus
împreună, cu măsură, dulceaţa unirii trupeşti
cu durerea naşterii. Iar dacă fugi de durere
spre plăcere, vei da de durere veşnică, pentru
că nu vrei durerea pe care a rânduit-o
Dumnezeu.
Vrei să trăieşti în plăcere şi să omori
copiii? Ferească Dumnezeu, mai bine nu te
năşteai decât să omori copiii, pentru că e păcat
împotriva Duhului Sfânt. Unde poate găsi
4
5
copilul sălaş mai bun ca în pântecele maicii
lui? Iar tu să-l scoţi şi să-l dai la câini? Unde se
mai întâmplă una ca asta? Care lupoaică
-spune Sfântul Efrem Sirul - care leoaică, care
ursoaică şi-ar omorî fiul său? Iar tu îl omori?!
Tu, fiinţă raţională, cuvântătoare, te faci mai
rea decât lupii, decât leii, decât urşii? Vino şi
vezi o scroafa sălbatică cu purcei. Când stăteam
în pădure am întâlnit una cu vreo douăzeci
de pui în munte, la Poiana Crainicului.
Eu eram singur. Avea purceluşi mici, abia
pu-teau merge. In gură lua lemne şi-i mâna, iar
ei ţipau. Şi am dat faţă în faţă cu ea. Să
ferească Dumnezeu! Eram cu cutia cu
Preacuratele Taine la mine; m-am întors şi
m-am agăţat de-un brad. S-a repezit ca fulgerul
la mine! Dacă te-ai atins de unul din pui, gata,
te-a făcut praf! Poate să te omoare tot atunci;
chiar şi vânătorii se tem. Aşa îşi apără purcelul
scroafa sălbatică. Aşa-s legile firii; aşa-i este
dat de Dumnezeu firii mamei să fie. Dar omul
raţional să fie oare mai rău decât toate fiarele
sălbatice? De ce să-şi omoare copilul? Vai şi
amar de acele mame!
Dar prin ce se va mântui femeia? Ne
spune Sfântul Apostol Pavel, vasul alegerii:
„Ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va
stărui cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi
în sfinţenie." (I Timotei 2, 15). Iar dumnezeiescul
Gură de Aur, care merge în urmă la
tâlcuirea Sf. Apostol Pavel, zice: „Femeia,
când a murit născând, moare pe altarul jertfei; e
martiră!" Tocmai de aceea Biserica o pregăteşte
pe femeia însărcinată pentru moarte.
Poate să fie oprită 30 de ani de la împărtăşire;
dacă-i gravidă, gata: n-ai voie s-o opreşti. La
cele tinere mai cu seamă durerea naşterii e ca
din iad. Aşa spune la Psaltire: „Cutremur i-a
cuprins pe ei acolo; dureri ca ale celei ce
naşte" (Ps. 47, 6). De aceea Părinţii rânduiesc,
luminaţi de Duhul Sfant, ca femeia însărcinată
să nu fie oprită de la Sfânta împărtăşanie,
pentru că la naştere se poate întâmpla să
moară. Dar dacă moare la naştere, şi-şi pune
6 7
viaţa pentru copil, e martiră. Şi în durerile
acelea iartă Dumnezeu toate păcatele!
E ca o muceniţă, întocmai cu o martiră!
A venit deunăzi la mine o femeie: că i-a
zis doctorul că nu poate face copii şi să-i dau
voie să facă avort. Fugi de-aici, femeie! Ai
venit să mă înveţi tu pe mine? Să înveţi pe
popa carte? Să mori de-o mie de ori mai bine
şi să te faci martiră, numai să te spovedeşti şi
să te împărtăşeşti! Să-ţi dau eu voie să faci
crimă?
Dacă moare femeia născând, moare la datoria
ei cea mai sfântă: mamă de copii.
De aceea femeia trebuie să nască copii; dar
nu numai atât, ci trebuie să-i crească în frica şi
certarea Domnului. Iar la această osteneală trebuie
să ia parte şi bărbatul, nu numai femeia.
Amândoi au făcut copiii. Dacă nu-i cresc în
frica şi certarea Domnului, vai şi-amar câte
greutăţi vor avea în viaţă. Se fac fiare, nu copii.
Ce să spunem despre rolul femeii în Biserică?
Am auzit că protestanţii au ajuns să
hirotonească femeia preot. De la zidirea lumii
a întemeiat Dumnezeu preoţia; au fost Moise
şi Aaron, fiii lui Levi, preoţii Legii vechi; apoi
slujitorii Legii noi: Apostolii, episcopii şi
preoţii. Niciodată nu a dat poruncă Dumnezeu
să se hirotonească femei. încă de la începuturile
Bisericii creştine au fost însă hirotesite
diaconiţe. Ce-i hirotonia? Hirotonia se face în
altar, iar hirotesia în afară de altar. La
hirote-sie e o singură rugăciune arhierească,
care se rosteşte pentru slujitorii inferiori ai
Bisericii, pentru ierarhia inferioară: portarii,
citeţii, cântăreţii, ipodiaconii... Toţi aceştia
erau hi-rotesiţi întocmai ca şi diaconiţele.
Hirotesia este deci o mică sfinţire care se dă
slujitorilor inferiori. Hirotonia este pentru
slujitorii superiori: diaconi, preoţi, episcopi.
Diaconiţele au încetat să mai existe încă
din secolul al IV-lea în Biserica Răsăriteană,
iar în Biserica Apuseană din secolul al XI-lea.
Să nu credeţi însă că diaconiţa citea ectenii ca
diaconul, sau citea Evanghelia, sau se săruta
cu preotul la Sfânta Masă, sau se împărtăşea
împreună cu preotul, aşa cum fac clericii.
8 9
Nicidecum. Diaconiţele aveau şapte misiuni
în Biserică, dar nici una nu avea hirotonie,
după cum hotărăşte canonul 9 de la al VI-lea
Sinod ecumenic.
Care erau aceste şapte slujiri?
Prima misiune a diaconiţei era aceea de a
şti câte femei văduve sunt, care este starea lor
materială, cu ce pot fi ajutate de Biserică.
A doua misiune era să ştie câte fecioare
are Biserica. Mai ales în timpul marilor persecuţii,
când nu erau mănăstiri ca azi cu crucea
în vârf, era greu de ţinut numărul lor. Dar
cine erau fecioarele Bisericii? Erau fetele care
se hotărau în casa părintească să păzească
fecioria. Părinţii, creştini fiind, le dădeau
voie. Atunci îşi făceau o chiliuţă în care puneau
icoane; şi acolo petreceau în post şi
rugăciune. Aşa a fost Sfânta Varvara. Până în
secolul VI fecioarele nu puteau fi călugărite
de preot, ci numai de episcop. Episcopul sfinţea
pe cele care şi-au afierosit viaţa lui
Hris-tos. Mergea în casele lor la tundere, le
punea coroniţa în faţa părinţilor, nu în faţa
altarului.
A treia misiune era catehizarea şi botezul
femeilor. Le învăţau Simbolul de credinţă şi
legea creştină pe cele ce urmau să se boteze;
le ajutau la dezbrăcare şi îmbrăcare, le ungeau
cu Sfântul Mir la Taina Botezului.
A patra misiune era strângerea de milostenii
de la Biserică pentru săraci şi necăjiţi, pentru
cei aflaţi în nevoi. Diaconiţele trebuiau să
ştie care erau cei mai necăjiţi oameni din
cetate; să ştie cui să împartă milostenia de la
Biserică; să arate episcopului cine şi cu ce ar
mai trebui ajutat.
A cincea misiune era curăţenia şi buna
rânduială în Sfantul Altar. Aduceau din vreme
tămâie, smirnă, ulei şi lumânări de ceară.
Intrau însă în Sfântul Altar în afara slujbelor,
fără să se atingă de Sfânta Masă, de Sfântul
Jertfelnic.
A şasea misiune era aceea de a sluji la
mesele pe care Biserica le dădea în duminici
şi sărbători. Tot atunci se adunau femeile undeva
deoparte, iar diaconiţele le învăţau cuvintele
Evangheliei.
10 11
A şaptea misiune pe care o aveau
dia-coniţele era de a păstra mare ordine şi
rân-duială în biserică: bărbaţii în dreapta,
femeile în stânga, la mijloc o cărare; bătrânii în
frunte, cei tineri mai în spate.
Iată, acestea erau slujirile diaconiţelor; iar
nu să poarte stihar sau să zică ectenii. în istoria
creştinismului, a Sfintei Evanghelii, nu găsim
vreodată pe Apostoli hirotonind vreo femeie.
Au fost într-adevăr femei „întocmai cu Apostolii"
- femeile mironosiţe: Măria Magdalena,
Măria lui Cleopa, Măria lui Iacov cel mic,
Ioana lui Huza, Salomeea, Iunia, Iulia, Marta
şi Măria, împreună cu toate celelalte. Erau întocmai
cu Apostolii, au urmat pe Mântuitorul
pretutindeni până la înviere, s-au învrednicit a
fi primele care au văzut pe Domnul înviat. Şi
totuşi, cât erau de mari, n-au îndrăznit Apostolii
să le hirotonească! Biserica le cinsteşte ca
pe nişte Apostoli, dar nu ca preotese.
A zis Apostolul: „Ca în toate Bisericile
sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică"
(I Corinteni 14, 34). Iar în societate, măcar că
uneori face serviciu întocmai cu bărbatul,
poate sluji ca în biserică. Dar cum? Să zicem
că în ţara asta, acum, s-ar face întuneric
beznă. Nici soare, nici stele, nici măcar cât de
puţină lumină. Toţi în întuneric. Dar în timpul
ăsta o mână binefăcătoare pune într-un sfeşnic
o lumânare. Sigur, toţi s-ar bucura c-a apărut o
rază de lumină. Cei care stau mai aproape de
lumânare primesc mai multă lumină, cei de
mai departe mai puţină, dar fiecare vede o zare
de lumină şi e o bucurie pentru toţi. Dar
lumânarea asta, care stă în slujba tuturor,
vorbeşte oare? Nu vorbeşte. Tace! Face două
lucruri în folosul tuturor: se jertfeşte şi luminează;
dăruieşte lumină tuturor şi se jertfeşte,
încetul cu încetul, până ajunge la sfeşnic.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Tace luminând,
se jertfeşte tăcând!". Acesta este rolul
femeii în societate. La locul ei de muncă,
unde a rânduit-o Dumnezeu, dacă-i curată,
dacă-i credincioasă, dacă-i corectă, dacă-i
harnică, dacă-i pricepută la toate problemele,
ea nu trebuie să predice. Viaţa ei predică!
12
13
Mustră şi ceartă pe cei de lângă tine prin
puterea lucrării, nu prin multa vorbire.
în felul acesta femeia e o lumină în sfeşnic
pentru societate, pentru toţi cei care o văd, o
aud şi o înţeleg.
14