Ceea ce cred că trebuie să avem în vedere la modul cel mai serios este starea noastră de nerăbdare. Toţi Vrem! Dar mai mult decât atât: toţi vrem mult şi repede! Vrem case, vrem bani, vrem funcţii,vrem laude, vrem... vrem tot!
Muncă puţină, bani mulţi
Dacă înainte părinţii noştri ne îndemnau să facem şcoală ca să ajungem domni, azi noi suntem părinţi şi ne îndemnăm copiii spre o muncă cât mai uşoară şi un câştig cât mai mare.
Nici înainte şi nici acum nu prea contează ce vrea copilul să facă şi mai ales ce poate copilul să facă. Citeam undeva că nu trebuie să ne silim să ne facem copilul popă, dacă el e bun de cioban. Dacă e să glumim puţin, chiar dacă amândoi sunt păstori, au „turme osebite" şi pălării diferite. Important este în fond ca amândoi să fie cinstiţi şi dedicaţi vocaţiei personale şi aşa vor ajunge să se cheme „mari" înaintea lui Dumnezeu.
Am trăit ani buni cu vorba că "Românul e bun la toate!", iar acum vedem că nu este chiar aşa, însă nu reuşim nici să ne eliberăm de sub puterea acestei idei. Încă se trăieşte în România ca înainte de 1989, doar că acum ne temem de alte lucruri. La noi nu există ideea de a angaja persoana cea mai competentă într-un anumit post decât în manuale şi referate de specialitate. Eu transpir de emoţie când mă gândesc cum se „împart" posturile. Colac peste pupăză, a apărut după 1989 şi criteriul politic ca fiind esenţial: adică nu contează dacă eşti sau nu competent, câtă vreme eşti din partidul care trebuie şi răspunzi rapid la comenzile: culcat, târâş, stai, ridică lăbuţa etc.
Cercul vicios al favorurilor
Ne amăgim cu gândul că nu avem cum să schimbăm personal ceva. Vedem cangrena care ne înconjoară, dar nu putem să zicem prea multe, că rămânem pe drumuri. Ştim cu toţii vorba: "Omul sfinţeşte locul!". Ei bine, sunt unii atât de plini de sfinţenie, încât se plimbă din loc în loc, să le poată sfinţi pe toate. Nu avem cum să-i schimbăm pe alţii, dar ne putem schimba pe noi. Adică nu-l pot face pe un prieten sau un apropiat să nu accepte să facă orice numai pentru a obţine un post mai bun şi mai bine remunerat, dar eu personal pot să nu accept. Cunosc şi eu persoane care, odată ce au făcut un compromis, au intrat în cercul vicios al lui „sunt dator". Sunt datori să întoarcă "favoarea" de care s-au bucurat la un moment dat. Ei bine, eu zic că sunt şi persoane care meritau oricum posturile în care sunt azi dar, din nefericire, de multe ori ei le ocupă nu în urma respectării unor condiţii impuse de un concurs pentru post, ci pentru că au acceptat să le ocupe cedând unor presiuni din partea unor persoane "binevoitoare" sau, de foarte multe ori, cedând propriilor slăbiciuni. Dar vine o vreme când trebuie să întorci favorurile astea.
Lăcomie şi orgoliu
Cred că acceptarea nu pleacă de la frica de sărăcie, sau de la faptul că nu avem de ales, ci pleacă din dorinţa de a avea cât mai mult şi cât mai repede, adică din lăcomie. Noi Vrem! Nici nu ne mai întrebăm dacă avem nevoie. Lăcomia ne face nerăbdători, şi nu sărăcia. Lăcomia ne face slabi, şi nu nevoia. Şi mai e şi orgoliul nostru nemăsurat. Nu putem concepe să fim consideraţi inferiori, nici social şi nici economic, şi astfel ajungem să gonim orbeşte după funcţii şi după bani. Apoi ajungem să iubim şi funcţiile, şi banii, şi nu ne mai putem întoarce spre cumpătare. Dragostea de putere şi dragostea de avere. De la acestea două nu mai este decât un pas spre ultima dragoste păcătoasă, şi anume dragostea de plăcere. Marcu Ascetul ne vorbeşte despre trei gânduri de căpetenie ale răutăţii ce stau împotriva noastră în drumul spre desăvârşire, de la care pleacă de fapt toate celelalte păcate, adică: dragostea de avere, dragostea de putere şi dragostea de plăcere. Şi totul pleacă de la starea noastră de nerăbdare. Toţi Vrem Tot! Nu uitaţi însă că au fost şi îngeri care au vrut tot şi...
Create a MySpace Music Playlist at MixPod.com
Report Abuse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentati